S-a născut în Somalia, a studiat literatură în Irak, iar de aproape 20 de ani este unul dintre cei mai buni artizani ai cafelelor de specialitate din România. Povestea lui Sherif Abdalla este demonstrația perfectă a unei zicale românești neaoșe: „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus“. Sau, după caz, în cafea.
În 1987, proaspăt absolvent al facultății de literatură arabă și engleză din Mogadishu, Somalia, tânărul Sherif Abdalla lua decizia de a urma cursurile unui masterat la Universitatea de Literatură Arabă din Bagdad, Irak. După un singur an de studiu, izbucnea Războiul din Golf și, aproape în același timp, Somalia natală cădea pradă unui război civil, silind familia lui Sherif să se refugieze în Kenya. „Nu puteam rămâne în Irak, nu mă puteam întoarce acasă și nici nu puteam să plec în altă parte“, rememorează el. „Nu aveam nicio cale de ieșire“.
Amintindu-și că are un unchi care locuia în Franța de mulți ani și care obținuse deja cetățenia, a decis să plece din Irak în Iordania și de acolo să trimită o aplicație de bursă la Facultatea de Literatură de la Sorbona. Faptul că în Somalia era încă război îi făcea însă incert statutul civil, așa că toate tentativele au eșuat. „Eram considerat un fel de refugiat și era greu“, își amintește el. A obținut, în schimb, viză pentru România. „Era relativ aproape de Franța, așa că m-am gândit că e ok pentru o vreme“, zâmbește el.
După un an, când deja învățase limba română și devenise oficial rezident, a putut în sfârșit să primească invitația din partea unchiului de la Paris, pentru a ajunge în Franța mult-dorită. Destinul hotărâse însă cu totul altceva. „Chiar înainte să apuc să obțin viza, unchiul meu a murit pe neașteptate“, își amintește el. „Așa că am rămas aici“.
Când își rememorează povestea, cu un zâmbet larg și într-o română absolut perfectă, Sherif (care are acum 48 de ani și, după cum i se spune cel puțin o dată pe zi, seamănă izbitor cu Barack Obama) pare că istorisește viața altcuiva. Este împăcat cu soarta și mai ales fericit, așa că are puterea de a trata tot trecutul cu umor și detașare, ca o cafea neagră în care adaugi un cub de zahăr și devine instantaneu dulce.
Este căsătorit cu o româncă, are doi băieți (în vârstă de 7 și respectiv 20 de ani) și, din 1994, aduce în România cele mai deosebite cafele de specialitate. Pentru că da, de la literatura arabă și engleză, Sherif a ajuns, în ultimii 20 de ani, unul dintre cei mai buni specialiști europeni ai cafelei. Sâmburele de idee, recunoaște acum, a fost genetic. „Familia mea era formată în mare parte din comercianți care își transmiteau meseria din tată-n fiu”, rememorează el. „În Somalia, toți copiii lucrau vara în prăvăliile părinților, ca să învețe”.
Singur într-o țară străină, Sherif s-a gândit, în 1991, să folosească experiența strânsă în copilărie pentru a-și croi un drum în viață, așa că s-a angajat la o firmă care aducea cafea din Austria în România. Se ocupa de absolut tot, de la formalitățile de import până la depozitare și livrare, iar în 1994, când compania pentru care lucra a adus pentru prima oară cafea verde, neprăjită, Sherif a simțit cum un nou univers se deschide în fața ochilor săi. „Exista o singură fabrică de stat în domeniul cafelei, iar noi prăjeam la ei și apoi distribuiam în magazine”,își amintește el. Tot mai interesat de domeniu, a făcut cursuri în Anglia și Elveția, pentru a învăța aproape totul despre originea cafelei, despre arta degustării și despre diferențele esențiale între tipurile de cafea.
Până în 1999, a fost broker de cafea verde, importând diverse sortimente din toate colțurile lumii și comercializându-le către Elita (actualul Doncafe). În 2000, a decis că vrea și poate mai mult de-atât, pornindu-și propria afacere, Gourmet Coffee, având ca obiect „cafeaua de specialitate”. Un termen care ne sună complex și elitist, dar despre care cei mai mulți dintre noi nu avem habar.
„Cafeaua de specialitate vine dintr-o plantație în care cafeaua este plantată lângă culturi de pomi fructiferi, de cacao sau de citrice, pentru a împrumuta mirosul și aroma”, explică Sherif. Astfel, poate ajunge să aibă în mod natural gust de cacao, de citrice, de condimente sau de măr. Fascinat de această artă, Sherif a cumpărat în 2002 o fabrică care producea cafea de calitate slabă și care, la momentul achiziției, comercializa un volum de zece tone de cafea pe lună.
Clic aici pentru a citi cele mai importante patru lecții despre cafea pe care trebuie să le știe oricine, în viziunea lui Sherif Abdalla.
A schimbat strategia și materia primă, axându-se pe sectorul premium și preferând să vândă, la început, doar 300 de kilograme pe lună. Zece ani mai târziu, vinde nu mai puțin de 28 de tone de cafea de specialitate lunar și tocmai a inaugurat Maestro Institute Coffee, prima școală care să formeze așa-numiții barista, barmani specializați în prepararea cafelelor. „Nu se adresează doar barmanilor, ci și managerilor care vor să vină să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat o cafea bună sau tuturor pasionaților de cafea”, explică el. „Totul începe de la vârf: dacă ei înțeleg, vor ști ce să ceară și să aștepte”. Dorința de a le împărtăși celor din jur arta cafelei s-a născut între 2004-2012, când Sherif a fost președinte SCAE România (Speciality Coffee Association of Europe)
Pentru cei care vor să-și deschidă o cafenea, există inclusiv un curs complet care presupune și consultanță pe partea financiară, pregătire pentru alegerea localului, ghidaj în stabilirea tipurilor de meniuri și, cel mai important, un training realist despre așteptările pe care ar trebui să le aibă un proprietar de cafenea. „O cafenea nu se deschide pentru un an sau doi, fără să știi ce se va întâmpla cu ea după aceea”, crede Sherif. „În țările europene cafenelele de tradiție datează de la 1900 și sunt transmise din generație în generație”. La fel se întâmpla și în România, în perioada interbelică.
Printre cafelele aduse de Sherif în România se numără și exotica Kopi Luwak, făcută celebră în toată lumea de filmul „The Bucket List”, cu Jack Nicholson și Morgan Freeman. Dacă o cafea de specialitate costă în general 8.000 de euro tona, o tonă de Kopi Luwak ajunge și la 250.000 de euro.
Când era la început în domeniu, l-a întrebat pe un broker de Kopi Luwak de ce prețul este atât de mare, iar răspunsul a fost cuceritor. „Mi-a spus «dragă Sherif, fiecare vinde cum vrea, la urma urmei vorbim de un shit coffee>>”, râde el. Shit coffee… la propriu, având în vedere că se obține din boabele ingerate de animalul Paradoxurus Hermaphroditus și apoi expulzate prin… excremente. Partea interioară a bobului nu este digerată, dar este modificată din punct de vedere enzimatic, conferind – spun cunoscătorii – o savoare deosebită cafelei.„Există cafele mult mai bune pe lume, dar aceasta este extrem de bine promovată”, recunoaște Sherif.
Pe lângă importul și tratarea boabelor de cafea, Gourmet Coffee oferă și soluții firmelor care administrează baruri, restaurante sau vending machines, oferind consultanță pentru Vodafone, The Place Concept Store, Spring Time, Delicateria Traiteur, Hotel Phoenicia, dar și pentru numeroase cafenele și hoteluri de lux din Timișoara sau Sibiu.
Sherif face inclusiv rețete și amestecuri proprii pentru fiecare client în parte, combinația finală fiind stabilită în urma unei degustări gratuite cu clienții localului. „Odată aleasă, se înscrie într-o carte, e o rețetă secretă și reprezintă doar acelui client”, explică Sherif. Din piața de specialitate de la noi – horeca, operatori de vending și magazine – deține aproximativ 25%, procent care i se pare mai mult decât mulțumitor. „E ceva de artizanat ce facem noi”, explică el.„Dacă aș vrea să fac cantitate, aș putea produce de trei ori mai mult în doar șase luni, dar nu asta înseamnă cafea de specialitate și nu e scopul nostru”.
În paralel cu afacerile derulate cu operatori horeca, Sherif a lansat și un brand destinat consumatorilor finali, pasionați de cafeaua adevărată. „Mulți mă întrebau dacă își pot lua cafea de-a noastră și pentru acasă”, explică el, „așa că le-am creat oportunitatea asta”. Sub umbrela Dolce Nera, Sherif comercializează opt tipuri de rețete, fiecare cu un nume inspirat de originea și spiritul cafelei: Cuore di Columbia, Mattina di Roma, Sogno di Kenya, Brezza di Bari, Segreto di India, Nostalgia di Ethiopia, Amore di Verona și Gioia di Guatemala.
Sistemul este simplu: poți comanda 150 de grame de pe site, cu livrare acasă, cafeaua fiind prăjită în aceeași zi, pe loc, pentru a fi cât mai proaspătă. Preferata lui Sherif este cea ethiopiană, dar recunoaște că bea până la zece cafele pe zi, toate diferite, din fiecare lot care a fost prăjit în ziua respectivă. E „sarcină de serviciu”.
În toată această aventură a cafelei, unde s-a rătăcit însă pasiunea pentru literatură, dragostea dintâi a lui Sherif, în numele căreia își dorea să ajungă la Sorbona? „Scriu în continuare, dar mai mult în arabă”, recunoaște el. A început, în ultima vreme, să și predea această limbă românilor interesați să învețe, dar tot cu statut de hobby. „E doar o plăcere personală”, zâmbește el. „Între cafea și literatură, a câștigat detașat cafeaua”.
Nu a mai fost în Somalia de aproape 30 de ani, pentru că toată familia a părăsit țara în perioada războiului, stabilindu-se inițial în Kenya și apoi în Anglia. „La noi acasă era o curte mare cu multe căsuțe, și în fiecare dintre ele locuia o familie”, își amintește el. „Noi, copiii, trăiam 20 de ani împreună în acea curte, ca frații”. Astfel, oriunde ar pune degetul pe harta lumii, are cel puțin o rudă sau un prieten alături de care a crescut în Somalia. „Unii sunt în Texas, alții la Amstedam, unchii în Canada, fratele mai mic la Oslo și ceilalți doi în Danemarca și Franța, câțiva prieteni în Italia, în Germania”, își începe Sherif enumerarea care ar putea dura o zi întreagă.
Când e un eveniment special, cum ar fi o nuntă sau un botez, toți zboară din țările lor și se întâlnesc în locul în care are loc celebrarea. „Acasă” poate fi, acum, în orice colț al lumii.
Amintindu-și că are un unchi care locuia în Franța de mulți ani și care obținuse deja cetățenia, a decis să plece din Irak în Iordania și de acolo să trimită o aplicație de bursă la Facultatea de Literatură de la Sorbona. Faptul că în Somalia era încă război îi făcea însă incert statutul civil, așa că toate tentativele au eșuat. „Eram considerat un fel de refugiat și era greu“, își amintește el. A obținut, în schimb, viză pentru România. „Era relativ aproape de Franța, așa că m-am gândit că e ok pentru o vreme“, zâmbește el.
După un an, când deja învățase limba română și devenise oficial rezident, a putut în sfârșit să primească invitația din partea unchiului de la Paris, pentru a ajunge în Franța mult-dorită. Destinul hotărâse însă cu totul altceva. „Chiar înainte să apuc să obțin viza, unchiul meu a murit pe neașteptate“, își amintește el. „Așa că am rămas aici“.
Când își rememorează povestea, cu un zâmbet larg și într-o română absolut perfectă, Sherif (care are acum 48 de ani și, după cum i se spune cel puțin o dată pe zi, seamănă izbitor cu Barack Obama) pare că istorisește viața altcuiva. Este împăcat cu soarta și mai ales fericit, așa că are puterea de a trata tot trecutul cu umor și detașare, ca o cafea neagră în care adaugi un cub de zahăr și devine instantaneu dulce.
Este căsătorit cu o româncă, are doi băieți (în vârstă de 7 și respectiv 20 de ani) și, din 1994, aduce în România cele mai deosebite cafele de specialitate. Pentru că da, de la literatura arabă și engleză, Sherif a ajuns, în ultimii 20 de ani, unul dintre cei mai buni specialiști europeni ai cafelei. Sâmburele de idee, recunoaște acum, a fost genetic. „Familia mea era formată în mare parte din comercianți care își transmiteau meseria din tată-n fiu”, rememorează el. „În Somalia, toți copiii lucrau vara în prăvăliile părinților, ca să învețe”.
Singur într-o țară străină, Sherif s-a gândit, în 1991, să folosească experiența strânsă în copilărie pentru a-și croi un drum în viață, așa că s-a angajat la o firmă care aducea cafea din Austria în România. Se ocupa de absolut tot, de la formalitățile de import până la depozitare și livrare, iar în 1994, când compania pentru care lucra a adus pentru prima oară cafea verde, neprăjită, Sherif a simțit cum un nou univers se deschide în fața ochilor săi. „Exista o singură fabrică de stat în domeniul cafelei, iar noi prăjeam la ei și apoi distribuiam în magazine”,își amintește el. Tot mai interesat de domeniu, a făcut cursuri în Anglia și Elveția, pentru a învăța aproape totul despre originea cafelei, despre arta degustării și despre diferențele esențiale între tipurile de cafea.
Până în 1999, a fost broker de cafea verde, importând diverse sortimente din toate colțurile lumii și comercializându-le către Elita (actualul Doncafe). În 2000, a decis că vrea și poate mai mult de-atât, pornindu-și propria afacere, Gourmet Coffee, având ca obiect „cafeaua de specialitate”. Un termen care ne sună complex și elitist, dar despre care cei mai mulți dintre noi nu avem habar.
„Cafeaua de specialitate vine dintr-o plantație în care cafeaua este plantată lângă culturi de pomi fructiferi, de cacao sau de citrice, pentru a împrumuta mirosul și aroma”, explică Sherif. Astfel, poate ajunge să aibă în mod natural gust de cacao, de citrice, de condimente sau de măr. Fascinat de această artă, Sherif a cumpărat în 2002 o fabrică care producea cafea de calitate slabă și care, la momentul achiziției, comercializa un volum de zece tone de cafea pe lună.
Clic aici pentru a citi cele mai importante patru lecții despre cafea pe care trebuie să le știe oricine, în viziunea lui Sherif Abdalla.
A schimbat strategia și materia primă, axându-se pe sectorul premium și preferând să vândă, la început, doar 300 de kilograme pe lună. Zece ani mai târziu, vinde nu mai puțin de 28 de tone de cafea de specialitate lunar și tocmai a inaugurat Maestro Institute Coffee, prima școală care să formeze așa-numiții barista, barmani specializați în prepararea cafelelor. „Nu se adresează doar barmanilor, ci și managerilor care vor să vină să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat o cafea bună sau tuturor pasionaților de cafea”, explică el. „Totul începe de la vârf: dacă ei înțeleg, vor ști ce să ceară și să aștepte”. Dorința de a le împărtăși celor din jur arta cafelei s-a născut între 2004-2012, când Sherif a fost președinte SCAE România (Speciality Coffee Association of Europe)
Pentru cei care vor să-și deschidă o cafenea, există inclusiv un curs complet care presupune și consultanță pe partea financiară, pregătire pentru alegerea localului, ghidaj în stabilirea tipurilor de meniuri și, cel mai important, un training realist despre așteptările pe care ar trebui să le aibă un proprietar de cafenea. „O cafenea nu se deschide pentru un an sau doi, fără să știi ce se va întâmpla cu ea după aceea”, crede Sherif. „În țările europene cafenelele de tradiție datează de la 1900 și sunt transmise din generație în generație”. La fel se întâmpla și în România, în perioada interbelică.
Printre cafelele aduse de Sherif în România se numără și exotica Kopi Luwak, făcută celebră în toată lumea de filmul „The Bucket List”, cu Jack Nicholson și Morgan Freeman. Dacă o cafea de specialitate costă în general 8.000 de euro tona, o tonă de Kopi Luwak ajunge și la 250.000 de euro.
Când era la început în domeniu, l-a întrebat pe un broker de Kopi Luwak de ce prețul este atât de mare, iar răspunsul a fost cuceritor. „Mi-a spus «dragă Sherif, fiecare vinde cum vrea, la urma urmei vorbim de un shit coffee>>”, râde el. Shit coffee… la propriu, având în vedere că se obține din boabele ingerate de animalul Paradoxurus Hermaphroditus și apoi expulzate prin… excremente. Partea interioară a bobului nu este digerată, dar este modificată din punct de vedere enzimatic, conferind – spun cunoscătorii – o savoare deosebită cafelei.„Există cafele mult mai bune pe lume, dar aceasta este extrem de bine promovată”, recunoaște Sherif.
Pe lângă importul și tratarea boabelor de cafea, Gourmet Coffee oferă și soluții firmelor care administrează baruri, restaurante sau vending machines, oferind consultanță pentru Vodafone, The Place Concept Store, Spring Time, Delicateria Traiteur, Hotel Phoenicia, dar și pentru numeroase cafenele și hoteluri de lux din Timișoara sau Sibiu.
Sherif face inclusiv rețete și amestecuri proprii pentru fiecare client în parte, combinația finală fiind stabilită în urma unei degustări gratuite cu clienții localului. „Odată aleasă, se înscrie într-o carte, e o rețetă secretă și reprezintă doar acelui client”, explică Sherif. Din piața de specialitate de la noi – horeca, operatori de vending și magazine – deține aproximativ 25%, procent care i se pare mai mult decât mulțumitor. „E ceva de artizanat ce facem noi”, explică el.„Dacă aș vrea să fac cantitate, aș putea produce de trei ori mai mult în doar șase luni, dar nu asta înseamnă cafea de specialitate și nu e scopul nostru”.
În paralel cu afacerile derulate cu operatori horeca, Sherif a lansat și un brand destinat consumatorilor finali, pasionați de cafeaua adevărată. „Mulți mă întrebau dacă își pot lua cafea de-a noastră și pentru acasă”, explică el, „așa că le-am creat oportunitatea asta”. Sub umbrela Dolce Nera, Sherif comercializează opt tipuri de rețete, fiecare cu un nume inspirat de originea și spiritul cafelei: Cuore di Columbia, Mattina di Roma, Sogno di Kenya, Brezza di Bari, Segreto di India, Nostalgia di Ethiopia, Amore di Verona și Gioia di Guatemala.
Sistemul este simplu: poți comanda 150 de grame de pe site, cu livrare acasă, cafeaua fiind prăjită în aceeași zi, pe loc, pentru a fi cât mai proaspătă. Preferata lui Sherif este cea ethiopiană, dar recunoaște că bea până la zece cafele pe zi, toate diferite, din fiecare lot care a fost prăjit în ziua respectivă. E „sarcină de serviciu”.
În toată această aventură a cafelei, unde s-a rătăcit însă pasiunea pentru literatură, dragostea dintâi a lui Sherif, în numele căreia își dorea să ajungă la Sorbona? „Scriu în continuare, dar mai mult în arabă”, recunoaște el. A început, în ultima vreme, să și predea această limbă românilor interesați să învețe, dar tot cu statut de hobby. „E doar o plăcere personală”, zâmbește el. „Între cafea și literatură, a câștigat detașat cafeaua”.
Nu a mai fost în Somalia de aproape 30 de ani, pentru că toată familia a părăsit țara în perioada războiului, stabilindu-se inițial în Kenya și apoi în Anglia. „La noi acasă era o curte mare cu multe căsuțe, și în fiecare dintre ele locuia o familie”, își amintește el. „Noi, copiii, trăiam 20 de ani împreună în acea curte, ca frații”. Astfel, oriunde ar pune degetul pe harta lumii, are cel puțin o rudă sau un prieten alături de care a crescut în Somalia. „Unii sunt în Texas, alții la Amstedam, unchii în Canada, fratele mai mic la Oslo și ceilalți doi în Danemarca și Franța, câțiva prieteni în Italia, în Germania”, își începe Sherif enumerarea care ar putea dura o zi întreagă.
Când e un eveniment special, cum ar fi o nuntă sau un botez, toți zboară din țările lor și se întâlnesc în locul în care are loc celebrarea. „Acasă” poate fi, acum, în orice colț al lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu